Vineri, 21 martie 2025, Școala Gimnazială “Nicolae Crevedia”, a fost gazda unui eveniment cultural deosebit, marcat de lansarea a doua carti:
Ilie MĂNDRICEL- ,,Crevediile Neajlovului în documente” editura Sud, Bolintin-Vale
Corneliu Constantin Cristescu – Istoria versificata a lui Mihai Voievod Viteazul- Editura Sud, Bolintin-Vale
Evenimentul a fost coordonat de dl. Vasile Grigore- director al ASOCIAŢIEI PENTRU CULTURĂ ŞI TRADIŢIE ISTORICĂ
BOLINTINEANU și redactor șef al Revistei Sud si cu sprijinul Bibliotecii Orășenești Bolintin-Vale.
La eveniment au fost prezenți membrii familiei autorilor, invitați de seamă, cadrele didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Crevedia “.
Ne-am bucurat de prezența dnei. doctor și actrița, dna. Mona Dobrișan care a susținut un recital de poezie și versuri alături de elevii noștri prezenți la eveniment.
De asemenea, au fost prezenți la eveniment dl. Badea Daniel, primarul comunei Crevedia Mare, dna. bibliotecar Constantin Corina și preoții comunitatii noastre (Pr. Paroh Pana Ion, Pr. Paroh Busuioc Adrian) care au subliniat importanța valorii culturale, istorice și identitare a lucrărilor lansate de către distinșii autori pentru comunitate.
Mulțumim cu recunoștință tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestui eveniment cultural important în Școala Gimnazială ,,Nicolae Crevedia”!



